„Torționarul din Cleveland” a fost găsit mort în celulă. Ariel Castro a sechestrat și violat timp de un deceniu trei femei
Ariel Castro, condamnat la închisoare pe viață pentru că a sechestrat și violat timp de un deceniu trei femei, a fost găsit mort în celula sa, a anunțat miercuri presa americană, citată de AFP.
Supranumit „torționarul din Cleveland”, Ariel Castro a fost condamnat la 1 august la închisoare pe viață. El a fost arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victimele sale a reușit să fugă din casa din Cleveland unde acest fost șofer de autobuz le ținea închise pe cele trei femei.