Tot mai multe țări le cer cetățenilor să părăsească Libanul. Țara arabă, considerată nesigură

Publicat: 05 08. 2024, 13:31

Situația din Orientul Mijlociu este extrem de tensionată, iar în ultimele zile, tot mai multe state le-au cerut propriilor cetățeni să părăsească Libanul.

Aceasta pe fondul temerilor că țara ar putea deveni scena unui conflict între forțele israeliene și grupările afiliate Iranului, după ce Israelul a asasinat lideri ai Hamas și Hezbollah, iar Iranul a promis răzbunare.

După ce Statele Unite le-au cerut cetățenilor săi să plece din Liban cu orice cursă aeriană, și alte state au transmis mesaje similare.

Polonia, spre exemplu, le-a recomandat cetățenilor săi să evite călătoriile în Liban, Israel și Iran, pe fondul tensiunilor din regiune.

Turcia și-a îndemnat cetățenii din Liban să părăsească țara dacă nu trebuie neapărat să rămână acolo, din cauza posibilității ca situația de securitate să se deterioreze rapid. Îndemnul a fost lansat duminică seara de Ministerul de Externe de la Ankara.

Turcii din Liban ar trebui să fie precauți și să nu meargă în guvernoratele Nebatiyeh, Libanul de Sud, Bekaa și Baalbek-Hermel decât dacă este esențial, a transmis Ministerul printr-un comunicat citat de Reuters.

„Cei care nu trebuie să rămână în Liban ar trebui să părăsească țara, dacă este posibil, câtă vreme zborurile comerciale încă sunt operaționale”, se arată în comunicat.

Totodată, instituția le recomandă cetățenilor turci care au planificate călătorii non-esențiale în Liban să le anuleze.

La rândul lor, Franța și Italia și-au îndemnat duminică cetățenii din Liban să părăsească țara din cauza riscului de escaladare.

Sâmbătă, Air France și Transavia au anunțat că suspendă toate cursele pe ruta Paris – Beirut până cel mai devreme pe 6 august.

Și România a lansat o avertizare de călătorie pentru Liban

Și Ministerul Afacerilor Externe de la București (MAE) a transmis o avertizare de călătorie pentru Liban.

„MAE reamintește cetățenilor români existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, din cauza situației de securitate ce riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare”, s-a transmis în comunicatul de presă al instituției.

„Ministerul român de Externe  recomandă ferm cetățenilor români care se află deja pe teritoriul Republicii Libaneze să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.

Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227. Website: http://beirut.mae.ro/ E-mail: beirut@mae.ro.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, precum și linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503, a mai transmis MAE.