Accident teribil în Statele Unite, acolo unde două elicoptere Blackhawk aparținând US Army s-au prăbușit în noaptea de miercuri spre joi, 30 martie.
Cele două aparate efectuau o misiune de instruire în statul american Kentucky.
Nu s-a aflat nimic imediat despre situaţia echipajelor, dar presa internațională relatează că sunt șanse mici să existe supraviețuitori. Potrivit Daily Mail, cel puțin nouă persoane au decedat.
Nondice Thurman, purtător de cuvânt al US Army, nu a precizat în comunicatul de presă numărul persoanelor aflate la bordul elicopterelor.
Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a scris pe Twitter că se aşteaptă ca „unii dintre ei să fi murit”. Mai departe, Beshear a arătat că intervenţiile Diviziei de gestionare a urgenţelor din Kentucky şi ale Poliţiei sunt în derulare la locul accidentului.
Cele două elicoptere Blackhawk s-au ciocnit în comitatul Trigg, în jurul orei locale 22.00, în timpul unui exercițiu de antrenament. Un martor ocular a povestit că a auzit un zgomot puternic, ca o bubuitură, și flăcări înălțându-se în apropiere.
Divizia 101 Aeropurtată și Regimentul 160 de operațiuni speciale al Forțelor Aeriene au sediul la Fort Campbell. Aici s-a inaugurat în 2022 o unitate de instruire a piloților de elicoptere, notează CNN.
„Două elicoptere au zburat destul de jos și, dintr-o dată, imediat ce au trecut peste casa mea, a apărut ceva, s-a auzit ca un zgomot puternic. Și totul s-a oprit brusc”, a declarat un localnic pentru postul de radiou WKDZ, care a mai povestit că a fost prima persoană ajunsă la locul accidentului. „Am sărit în camion și am ajuns aici destul de repede. Asta văzut două elicoptere prăbușite”.
Din câte se pare, elicopterele Blackhawk erau operate de Divizia 101 Aeropurtată.