Tranzitul petrolierelor prin Canalul Bosfor, suspendat. Motivul acestei decizii
„Autoritățile maritime au închis Strâmtoarea Bosfor pentru petroliere, sâmbătă, din rațiuni de securitate”, informează un comunicat difuzat de Agenția de navigație GAC.
Canalul Bosfor este una dintre cele mai importante rute maritime din lume, pe aici transportându-se 3% din producția mondială de petrol.
Pe această rută de 25 de kilometri care face legătura între Marea Neagră și Marea Mediterană este transportat petrol din Rusia și din regiunea Mării Caspice.