Tratatul economic dintre UE și SUA, în pericol. Liderii europeni nu se mai înțeleg

Publicat: 02 09. 2016, 23:18

„Suspendarea negocierilor nu mi se pare recomandabilă”, a afirmat Pierre Moscovici, în cadrul unui conferințe de presă la Paris, referindu-se la tratatul de schimb liber dintre SUA și UE, făcând apel la continuarea acestora și la ridicarea exigențelor vis-a-vis de Washington.

Potrivit comisarului european, problema acestor negocieri „va fi de a nu ajunge la o oarecare demagogie”. Acesta s-a adresat miniștrilor europeni pentru Comerț Extern de a „susține Comisia” în cadrul negocierilor cu Statele Unite.

Secretarul de Stat pentru Comerț Exterior, Matthias Fekl, a anunțat marți că Franța a cerut Comisiei Europene suspendarea negocierilor TTIP, considerându-l ca fiind mult mai favorabil Statelor Unite.

Câteva ore mai târziu, Francois Hollande afirma că nu susține stoparea tratativelor transatlantice înainte de terminarea mandatului prezidențial al lui Barack Obama.

Joi, premierul francez, Manuel Valls a solicitat „încetarea bruscă” a negocierilor, în pofida faptului că Angela Merkel, cancelarul german, este în favoarea proiectului de schimb liber transatlantic.