Prima pagină » Știri externe » Trei australieni purtând cagula KKK, niqab și cască de motociclist au încercat să intre în sediul Parlamentului

Trei australieni purtând cagula KKK, niqab și cască de motociclist au încercat să intre în sediul Parlamentului

Trei australieni purtând cagula KKK, niqab și cască de motociclist au încercat să intre în sediul Parlamentului
Trei bărbați purtând o cagulă Ku Klux Klan (KKK), o cască de motociclist și, respectiv, un niqab (văl islamic) au încercat să intre în sediul Parlamentului de la Canberra, îndemnând prin această acțiune de protest la interzicerea purtării burka (vălul islamic integral) în țară, relatează BBC News.

Parlamentul australian a stabilit luna aceasta ca oricine vizitează sediul Parlamentului cu fața acoperită să se așeze într-o zonă specială, pe locuri rezervate publicului. Hotărârea, respinsă ulterior, a declanșat o dezbatere națională intensă asupra purtării vălului islamic și o eventuală discriminare față de femeile musulmane.

Cei trei au fost întâmpinați luni dimineața, în exteriorul clădirii, de către un reprezentant al securității care le-a spus că nu pot intra în Parlament purtând o cască ori cagula KKK.

Potrivit presei locale, cei trei sunt Sergio Redegalli, Nick Folkes și Victor Waterson. Acțiunea lor de protest – „Faceless” – vizează să exprima opoziția față de purtarea niqabului (vălul islamic parțial) și burka. Ei susțin că „ideologia politică” a islamului este „contrară” credințelor australienilor.

„Se pare că ai voie să porți (un văl) care-ți acoperă integral fața înuntrul Parlamentului, dacă ești femeie musulmană, dar niciun alt grup nu are voie să beneficieze de același privilegiu”, a declarat Redegalli pentru presa locală. „Noi, ca bărbați, nu avem voie să putăm nimic care să ne acopere fața în Parlament”, a subliniat el.

Potrivit măsurilor de securitate de la Parlament, femeile musulmane au permisiunea să poarte burka sau niqab în interior, după ce își arată fața la punctele de verificare de securitate.

Citește și