„Miracol de Crăciun”: Trei copii cu vârste mai mici de 5 ani au supraviețuit într-o mașină, lângă părinții lor morți într-un accident rutier, vreme de 55 de ore, la peste 30 de grade Celsius
Trei copii, de 2 luni, 2 și 5 ani, au supraviețuit într-o mașină răsturnată în Australia, lângă părinții lor morți într-un accident rutier, vreme de 55 de ore, la peste 30 de grade Celsius.
Trei copii au stat trei zile singuri într-o mașină, după ce părinții lor au murit într-un accident de mașină care a avut loc în Australia de Vest.
Cindy Braddock, în vârstă de 25 de ani, și Jake Day, în vârstă de 28 de ani, au părăsit orașul Northam la ora 1 dimineața, în ziua de Crăciun, îndreptându-se spre Bruce Rock împreună cu cei trei copii ai lor, dar nu au mai ajuns niciodată la destinație, așa că familia lor le-a anunțat dispariția.
Copiii lor au fost găsiți în viață, cu răni care nu le-au pus viața în pericol, după ce au petrecut aproximativ două zile singuri în mașină până când au fost găsiți.
Doi dintre copii, o fetiță de cinci ani și un băiețel de doi ani, au fost găsiți în afara autovehiculului care se afla la câțiva metri de drum, iar înăuntrul autoturismului se afla încă un băiețel de două luni, scrie WA Today.
Copiii primesc îngrijiri medicale
Poliția a spus că vehiculul a fost găsit marți chiar înainte de prânz, la mai bine de 48 de ore după ce familia lor a pornit căutările.
„Din păcate, un bărbat și o femeie au fost găsiți decedați”, a declarat inspectorul Tony Vuleta de la Oficiul Districtual Wheatbelt.
„Trei copii, toți cu vârsta sub cinci ani, au fost găsiți cu vehiculul și acum primesc îngrijiri medicale. Un incident de acest tip este tragic, mai ales în această perioadă a anului. Gândurile noastre sunt la familia lui Cindy și Jake în acest moment.”
Rănile copiilor păreau să nu le pună viața în pericol, a spus el.
Poliția din Australia a deschis o ancheta pentru a stabili cum a avut loc accidentul.
În urma donațiilor au fost strânși peste 55.000 de dolari, bani ce vor fi folosiți pentru plata înmormântării celor doi părinți și pentru a contribui la cheltuielile medicale și viitoare ale copiilor.