Prima pagină » Știri externe » Trei minore americane suspectate că voiau să se alăture jihadului, arestate în Germania

Trei minore americane suspectate că voiau să se alăture jihadului, arestate în Germania

Trei minore americane suspectate că voiau să se alăture jihadului, arestate în Germania
Trei minore americane de origine sudaneză și somaleză, suspectate că au vrut să se alăture jihadiștilor via Turcia, au fost reținute în Germania și repatriate la Denver, în statul american Colorado (vest), potrivit unor informații prezentate de postul CNN, citat de AFP.

Aceste informații au fost parțial confirmate miercuri de către Biroul Federal pentru Investigații (FBI, poliția federală) și autorități germane.

„Pot să vă spun că autoritățile americane au informat autoritățile germane în legătură cu sosirea pe aeroportul de la Frankfurt a trei minore americane care călătoreau singure, provnind din Statele Unite, cu obiectivul de a-și continua călătoria către Turcia”, a anunțat Pamela Müller-Niese, o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Interne, precizând că dispariția acestora a fost semnalată de către tații lor.

„Aceste trei persoane au fost reținute (…). Cei trei minori au fost repatriați ulterior, duminică, de bunăvoie, în Statele Unite”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat, în schimb, niciun detaliu despre eventuale intenții ale celor trei minore de a se duce în Siria.

Tații celor două surori și al unei prietene a acestora au semnalat pe 17 octombrie dispariția fiicelor lor, care au părăsit domiciile având asupra lor pașapoartele și o sumă de 2.000 de dolari în numerar, potrivit unui document emis de Biroul șerifului comitatului Arapahoe, citat de CNN.

Familiile de origine somaleză și sudaneză au declarat pentru FBI că ele cred că cele trei fete, în vârstă de 15, 16 și 17 ani, se aflau în drum către Turcia, un punct de intrare important către jihadiștii din cadrul grupării Statul islamic (SI), potrivit postului american.

Cele trei adolescente au declarat pentru poliția locală că au fost arestate în Germania, pe aeroportul de la Frankfurt, și repatriate luni, adică la trei zile după ce au fost date dispărute, potrivit aceluiași document, pe care AFP a putut să-l consulte.

„FBI este la curent cu situația și a participat la repatrierea indivizilor la Denver. Minorele sunt tefere și se află împreună cu familiile”, a declarat pentru AFP Paul Bresson, un purtător de cuvânt al instituției.

Biroul FBI de la Denver le-a interogat pe cele trei fete, după ce au revenit în țară, dar Sue Payne, o purtătoare de cuvânt a Biroului, nu a dorit să ofere informații suplimentare, având în vedere faptul că este vorba despre minori.

Pe de altă parte, trei tineri au fost arestați și inculpați miercuri în Belgia, în cadrul unei anchete asupra unor filiere jihadiste către Siria, a anunțat parchetul federal belgian, citat de AFP.

Șase percheziții au fost efectuate în orașele Vilvorde și Machelen, în apropiere de Bruxelles, în cadrul acestei anchete deschise în 2013, a anunțat parchetul într-un comunicat.

Perchezițiile au vizat domiciile suspecțiolor, cu vârste de aproximativ 20 de ani, sau ale părinților, a precizat parchetul, adăugând că a fost confiscat material care este în curs de analizare.

Trei tineri au fost inculpați ulterior de către un judecător de instrucție, pentru participare la un grup terorist, și au fost încarcerați. Un mandat internațional de arestare a fost emis pe numele unui al patrulea suspect, care „s-ar afla în Siria”, potrivit parchetului federal.

Citește și