00:35
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă în zona localității Coburg (sud), provocând moartea a trei persoane, a anunțat poliția, citată de agenția germană de presă DPA, relatează AFP.
Victimele accidentului sunt pilotul și doi pasageri, o femeie în vârstă de 31 de ani și doi bărbați în vârstă de 46 și 58 de ani.
Epava avionului accidentat, în condiții de ploaie și brumă, a fost găsită într-o mică pădure, în apropiere de aeroportul din Coburg. Motivele accidentului sunt necunoscute, pentru moment.