Trei morți în Suedia în urma unui accident în lanț cu cel puțin 50 de vehicule

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 29 07. 2014, 21:00

Cel puțin trei persoane au murit, marți, într-o coliziune gigantică provocată de ceață și îngheț în sudul Suediei, a anunțat poliția, citată de AFP.

„Avem confirmarea a trei decese. Între 15 și 20 de persoane au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Jimmy Nordin.

„Accidentul a implicat cel puțin 50 de vehicule”, a precizat el. Potrivit ediției electronice a cotidianului local Helsingborgs Dagblad, ar fi fost implicate 100 de vehicule.

„Accidentul a avut loc în jurul orei 11.00” pe un pod de pe autostrada E4 la nord de Aastorp, a precizat Cindy Schönström-Larsson.

„Drumul era alunecos și vizibilitatea era redusă”, a subliniat el.

Autostrada E4 ar trebui să rămână închisă circulației până la miezul nopții. Persoanele nevătămate au fost evacuate cu autocarele, iar răniții au fost transferați la spitalul din Helsingborg.