Prima pagină » Știri externe » Trei persoane, împușcate mortal în SUA. Atacatorul a strigat „Allahu Akbar” înainte de a fi prins

Trei persoane, împușcate mortal în SUA. Atacatorul a strigat „Allahu Akbar” înainte de a fi prins

Trei persoane, împușcate mortal în SUA. Atacatorul a strigat
Trei persoane au fost împușcate mortal de către un bărbat, căutat pentru uciderea unui agent de pază, în orașul american Fresno, înainte ca acesta să fie capturat de poliție, informează CBS News.

Presupusul autor Kori Ali Muhammad, în vârstă de 39 de ani, a declarat că dorea să ucidă cât mai multe persoane caucaziene.

Înainte de a fi capturat de poliție acesta a strigat în limba arabă: „Dumnezeu este mare”.

În urma anchetei, atacul armat nu pare a avea legătură cu terorismul, acesta fiind mai degrabă o crimă rasială.

Toate cele trei victime sunt persoane caucaziene care par a fi fost împușcate la întâmplare.

Potrivit poliției americane, Muhammad avea antecedente penale, el fiind arestat în trecut pentru amenințări teroriste, posesie de arme și droguri.

Suspectul era căutat pentru uciderea unui agent de pază în vârstă de 26 de ani, ce avusese loc săptămâna trecută.