Prima pagină » Știri externe » Trei rechini reperați în apropierea Barcelonei. Șase plaje au fost închise pentru o zi

Trei rechini reperați în apropierea Barcelonei. Șase plaje au fost închise pentru o zi

Trei rechini reperați în apropierea Barcelonei. Șase plaje au fost închise pentru o zi
Șase plaje din apropiere de Barcelona, în nord-estul Spaniei, au fost redeschise miercuri după ce au fost închise cu o zi înainte din cauza prezenței a trei rechini albaștri, relatează AFP.

„Ele au fost redeschise în această dimineață, întrucât vapoarele de supraveghere nu au reperat” rechinii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Crucii Roșii spaniole.

Două plaje din orașul turistic El Masnou și patru plaje din cel vecin, Premia del Mar, au fost redeschise.

Rondurile de supraveghere obișnuite efectuate de două vapoare ale Crucii Roșii sunt menținute, echipajul fiind desemnat să supravegheze eventuala întoarcere a rechinilor, a precizat purtătorul de cuvânt.

Șase plaje catalane au fost închise marți după alerta dată de echipele de salvare, care au reperat un rechin albastru în apropiere de plajă, după care au descoperit că el era însoțit de alți doi, ce măsurau între un metru și 1,50 metri lungime.

„Cunoscut pentru că a atacat oameni și vapoare”, rechinul albastru sau Prionace glauca, este „considerat o specie periculoasă”, potrivit Muzeului de istorie naturală din Florida, care înregistrează atacurile acestor rechini.

Potrivit statisticilor sale, care trebuie tratate cu precauție deoarece acoperă o perioadă lungă de timp, din 1580 până în 2013, și pentru că atacatorii sunt dificil de identificat, precizează muzeul, rechinul albastru a fost implicat în 13 atacuri în aproape 450 de ani, între care patru mortale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?