Prima pagină » Știri externe » Trenuri, blocate timp de câteva ore în estul Canadei de amerindieni

Trenuri, blocate timp de câteva ore în estul Canadei de amerindieni

Traficul feroviar dintre Toronto, Ottawa și Montreal a revenit la normal, luni, după ce a fost întrerupt de indigenii care manifestează în cadrul unei vaste mișcări de contestare care denunță condițiile de viață ale amerindienilor, metișilor și inuiților din Canada, relatează AFP.

Traficul feroviar dintre Toronto, Ottawa și Montreal a revenit la normal, luni, după ce a fost întrerupt de indigenii care manifestează în cadrul unei vaste mișcări de contestare care denunță condițiile de viață ale amerindienilor, metișilor și inuiților din Canada, relatează AFP.

Aproximativ 2.500 de pasageri și 12 trenuri care leagă cele două mari orașe din estul Canadei au fost blocați timp de patru ore, duminică seara, la sud de Kingston (provincia Ontario) de către amerindieni al căror demers se înscrie în cadrul mișcării „Idle No More”.

Această acțiune constituie un nou tur de forță al indigenilor canadieni care au lansat în urmă cu o lună mișcarea de apărare a drepturilor aborigenilor „Idle No More”.

Îngrijorările lor au fost generate de un proiect de lege ale cărui prevederi riscă, potrivit lor, să suprime protecția legală de care beneficiază cursurile de apă și pământurile de pe teritoriul lor.

Emblema acestei lupte a devenit greva foamei începută de lidera amerindiană Theresa Spence la 10 decembrie la Ottawa, în fața Parlamentului federal.

Pentru a-și înceta greva, Spence cere o întâlnire cu premierul Stephen Harper sau cu guvernatorul general David Johnston – care o reprezintă pe regina Elizabeth II în această fostă colonie britanică – pentru a discuta situația aborigenilor.

În fața refuzului lui Harper de a se întâlni cu ea, mișcarea nu a încetat să ia amploare de-a lungul țării în ultimele zile. Duminică, circa 20 de deputați federali și-au exprimat sprijinul față de Spence, în timp ce manifestații au avut loc la Toronto, Calgary și Vancouver.

Citește și