Prima pagină » Știri externe » TRIBUT. Miniștrii de Externe din 10 țări, declarație comună cu ocazia aniversării a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

TRIBUT. Miniștrii de Externe din 10 țări, declarație comună cu ocazia aniversării a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

TRIBUT. Miniștrii de Externe din 10 țări, declarație comună cu ocazia aniversării a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Miniştrii afacerilor externe din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Statele Unite ale Americii au semnat o Declaraţie comună cu ocazia aniversării a 75 ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în care aduc un tribut victimelor şi tuturor soldaţilor care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist şi pentru a pune capăt Holocaustului.

„În timp ce luna mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a adus libertate în Europa. Centrul şi Estul Europei au rămas sub dominaţia regimului comunist pentru încă aproape 50 de ani. Statele baltice au fost ocupate ilegal şi anexate, iar pumnul de fier al Uniunii Sovietice a fost impus celorlalte state captive, prin intermediul forţei militare covârşitoare, a represiunii şi a controlului ideologic”, se arată în declaraţie, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În document se aminteşte că timp de multe decenii, numeroşi cetăţeni din Europa Centrală şi de Est şi-au sacrificat viaţa luptând pentru libertate, în timp ce milioane de oameni au fost privaţi de drepturi şi libertăţi fundamentale, supuşi torturii şi strămutaţi forţat.

„Societăţile din spatele Cortinei de Fier au căutat cu disperare o cale spre democraţie şi independenţă. Evenimentele din 1956, fondarea şi activităţile Cartei 77, Mişcarea Solidaritatea, Lanţul Baltic, Toamna Naţiunilor din 1989 şi căderea Zidului Berlinului au fost importante pietre de hotar care au contribuit decisiv la renaşterea libertăţii şi a democraţiei în Europa. Astăzi, lucrăm împreună pentru a avea o Europă puternică şi liberă, în care prevalează drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Viitorul ar trebui să fie fondat pe fapte istorice şi pe dreptate pentru victimele regimurilor totalitare. Suntem deschişi la dialog cu toţi cei care sunt interesaţi să urmeze aceste principii”, subliniază semnatarii.

În opinia acestora, rescrierea evenimentelor istorice care au dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi la divizarea Europei după încheierea conflagraţiei mondiale reprezintă „o încercare lamentabilă de a falsifica istoria”.

„Ne dorim să le reamintim tuturor membrilor comunităţii internaţionale faptul că durabilitatea, pe termen lung, a securităţii internaţionale, stabilitatea şi pacea necesită un angajament continuu şi autentic pentru respectarea dreptului internaţional, inclusiv a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor. Învăţând lecţiile dureroase ale celui de-al Doilea Război Mondial, lansăm un apel către comunitate de a ni se alătura pentru a respinge ferm conceptul sferelor de influenţă şi insistăm pentru egalitatea tuturor statelor suverane”, se mai afirmă în declaraţia comună

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate