Trudeau, discurs istoric în Parlamentul European: „CETA nu este doar despre comerț”. Mesajul premierului canadian pentru guvernele naționale
„CETA nu este doar despre comerț, importuri și exporturi, pentru profit. Acordul are ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor (…) CETA va facilita comerțul și crearea de locuri de muncă și se va asigura, de asemenea, că guvernele vor continua să fie în măsură să protejeze cetățenii, mediul și siguranța alimentară, precum și bunele practici în investiții (…) Dacă avem succes, CETA va deveni un model pentru toate viitoarele astfel de acorduri ambițioase. Dacă nu, acesta ar putea fi unul dintre ultimele astfel de acorduri”, a declarat Justin Trudeau, la o zi după ce Legislativul Comunitar a aprobat acordul comercial UE-Canada.
Trudeau a mai afirmat că „în aceste vremuri, trebuie să alegem să conducem economia internațională, nu să fim subiecte ale capriciilor sale”.
„Sunteți un jucător esențial în abordarea provocărilor cu care ne confruntăm în mod colectiv ca o comunitate internațională. Într-adevăr, întreaga lume beneficiază de o Uniune Europeană puternică”, a mai spus premierul canadian.
La rândul său, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că acordul va fi primul pas pentru a consolida încă o dată relația dintre Europa și Canada, dar și legătura cu America.
„Canada va fi o țară foarte importantă în consolidarea legăturii între Europa și America, în general (…) Este pentru prima dată când un premier canadian se adresează Parlamentului European. Premierul Trudeau a lansat un mesaj foarte bun pentru noi. Acordul va susține creșterea economică și va fi util în combaterea șomajului și va reduce birocrația. Acest acord va fi primul pas pentru a consolida încă o dată relația dintre noi și Canada”, a spus Tajani, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Canadei.
Aceeași idee a fost exprimată și de Trudeau, care a menționat faptul că acordul va îmbunătăți relația dintre UE și Canada și că ambasadorul canadian, desemnat pe lângă Uniunea Europeană, Stéphane Dionsi, „va fi vocea Canadei în implementarea acestui acord”.
Întrebat ce anume din Acordul Economic și Comercial Complet va încerca să includă și în renegocierea Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), Trudeau a detaliat: „CETA este un angajament pentru creșterea economică, pentru a proteja capacitatea guvenelor de a apăra valorile noastre, principiile și drepturile pe piața muncii (…) Acest acord nu se concentrează asupra oportunităților comerciale, ci asupra importanței guvernelor de a-i putea proteja pe cetățenii săi (…) Când voi vorbi cu partea americană, vom fi motivați de dorința de a amplifica reușita cetățenilor”.
Întrebat cum răspunde îngrijorărilor venite din partea cetățenilor cu privire la efectele acestui acord, Antonio Tajani a subliniat faptul că CETA este un „acord pozitiv” și un „susținător important al clasei de mijloc”.
„Un alt punct fundamental: Canada și UE împărtășesc aceleași valori și percepții că nu putem construi o economie puternică dacă nu protejăm mediul și drepturile pe piața muncii, care sunt esențiale. Nevoia de a progresa într-un mod responsabil, pentru toate generațiile, la toate nivelurile, sunt valori pe care le împărtășim (…) Există anxietate, într-adevăr. Acest acord este o oportunitate să arătăm nu numai că am auzit anxietatea oamenilor, dar că vom lucra împreună să o eliminăm, să demonstrăm că putem construi responsabil un viitor plin de oportunități pentru toată lumea. Asta va reuși CETA”, a declarat, la rândul său, Justin Trudeau.
„Conversațiile pe care le-am avut la Washington și, aici, în Strasbourg sunt ancorate în același lucru: o recunoaștere a faptului că executivele trebuie să se implice mai mult în direcția creșterii economice și în crearea de oportunități pentru toată lumea (…) Acestea sunt lucrurile la care trebuie să lucrăm. În contextul în care trăim într-o lume globalizată, cum ne asigurăm că transformăm asta într-o serie de oportunități pentru micile întreprinderi și pentru cetățenii noștri. Aceasta este provocarea noastră”, a mai spus premierul canadian.
Președintele Parlamentului European a ținut să sublinieze faptul că CETA „nu este un acord pentru a ajuta multinaționalele”.
„Va trebui să muncim tot timpul pentru a reafirma prietenia și acordurile comerciale (n.r – SUA-UE) (…) CETA nu este o chestiune politică, este o chestiune socială (…) Pentru a da un răspuns cetățenilor noștri, în lupta cu schimbarea climatică și pentru a apăra mediul, pentru a reduce povara birocrației. Acest acord nu e un acord pentru cei mari, ci pentru cei mici. Prioritatea sunt cetățenii noștri și cetățenii canadieni (…) Cred că relațiile dintre UE și Canada sunt foarte importante pentru a conduce către îmbunătățirea legăturii cu SUA”, a mai spus Tajani.
Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul Economic și Comercial Complet (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada, cu o miză importantă pentru România, întrucât permite operaționalizarea acordului dintre țara noastră și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017. Ratificarea de către Parlamentul European este doar o etapă intermediară, iar înțelegerea va intra în vigoare provizoriu, întrucât documentul trebuie să fie aprobat de organele legislative ale statelor membre.
Tratatul, descris de prim-ministrul canadian drept unul „esențial în materie de schimburi economice și investiții progresiste” a fost ratificat, miercuri, de Parlamentul European, cu 408 de voturi „pentru”, 33 de abțineri și 254 de voturi „împotrivă”, scrie presa internațională.