Trump a ”găsit” vinovații pentru atacurile din Ankara și Berlin: ”Continuă să masacreze creștini”
Trump a catalogat asasinarea ambasadorului Rusiei în Turcia, în timp ce acesta vizita o expoziție, drept o „încălcare a tuturor regulilor unei ordini civilizate”, adăugând că diplomatul rus Andrei Karlov a fost asasinat de un „terorist radical islamic”.
Andrei Karlov a fost împușcat în timp ce participa la o expoziție în cadrul Galeriei de Artă Contemporană din Ankara, a transmis Ambasada Rusiei, citată de site-ul agenției Tass.
Atacatorul a evocat asediul lansat de armata siriană, cu sprijinul Rusiei, asupra orașului Alep, situat în nord-vestul Siriei.
„Nu uitați de Alep! Noi murim în Alep, voi muriți aici”, a strigat atacatorul.
În ceea ce privște atacul de la Berlin, soldat cu decesul a 12 persoane, Trump a afirmat că Stat Islamic și „alți teroriști islamici continuă să masacreze creștini în comunitățile și lăcașurile lor de cult ca parte a unui jihad global”.
Cel puțin 12 persoane au decedat, iar alte 48 au fost rănite, dintre care unele au suferit răni grave, după ce un camion înmatriculat în Polonia a lovit un grup de oameni, la un târg de Crăciun din Berlin.
Poliția a deschis focul spre camionul care a intrat în mulțimea de oameni cu viteză mare. Unul dintre indivizii aflați în cabină a fost împușcat mortal. Conform unor surse, șoferul a reușit să fugă, fiind arestat după scurt timp de autoritățile germane.
Trump a mai adăugat că teroriștii și rețelele lor globale și regionale „trebuie să fie eradicate de pe fața pământului” și a promis că va îndeplini această misiune împreună cu „toți partenerii care doresc libertate”.
Ulterior, într-un mesaj pe Twitter, Trump a continuat: „Astăzi au avut loc atacuri teroriste în Turcia, Elveția și Germania – devine din ce în ce mai grav. Lumea civilizată trebuie să-și schimbe modul de gândire”.
Trei persoane au fost rănite în urma unui atac armat care a avut loc la un centru islamist din orașul elvețian Zurich, informează presa locală.
Autoritățile din Turcia și Germania încă încearcă să determine circumstanțele în care s-au produs cele două atacuri, însă oficialii americani au indicat că incidentul de la Berlin pare să fie unul de natură teroristă.