Trump acuză presa de dezinformare. Ce l-a deranjat pe președinte
Proaspătul președinte al Statelor Unite a fost prezent în prima sa zi plină de mandat la sediul CIA, unde a ținut să critice atitudinea jurnaliștilor care au vrut să dezinformeze și să minimizeze anvergura ceremoniei sale de învestitură.
Imaginile apărute în media arată o comparație între mulțimea prezentă la ceremonia de învestire a lui Barack Obama și cea prezentă la evenimentul care a celebrat instalarea lui Donald Trump la Casa Albă. Dacă în 2009 au fost prezenți peste 1,8 milioane de oameni, fotografiile publicate acum arată spații goale și mulțimi răsfirate. Toate acestea s-au întâmplat în ciuda faptului că echipa lui Trump a declarat, sâmbătă, că ceremonia noului președinte s-a bucurat de cea mai mare audiență prezentă vreodată la un astfel de eveniment.
„Am avut o mulțime impresionantă de oameni, i-ați văzut cu toții, compactă. M-am trezit în această dimineață, am intrat pe internet și am văzut că ei arată terenul gol. Mi-am spus: „Stai puțin. Am ținut un discurs”, m-am uitat la mulțime. Erau un milion, poate un milion și jumătate de oameni, iar ei au arătat un teren pe care, practic, nu stătea nimeni „, a spus Trump.
Jurnaliștii au fost criticați și de responsabilul pentru relația cu presa de la Casa Albă, Sean Spicer, care a spus că informarea falsă a fost deliberată. Declarațiile vin după ce mii de oameni au participat la manifestații menite să conteste „era Trump”. Acesta era un moment în care administrația prezidențială ar fi trebuit să acționeze în așa fel încât să insufle încrederea în noul președinte și să lupte pentru a arăta că în prim-plan se află unitatea națională, însă a acționat contrar așteptărilor lansând acuzații.
Presa, responsabilă și pentru disputa Trump – CIA
Dincolo de problema audienței prezente la ceremonia de învestire, Donald Trump a acuzat presa și de faptul că a fabricat disputa dintre el și serviciile secrete. Proaspătul președinte al SUA a încercat chiar să arate că el susține demersurile CIA, ignorând propriile declarații făcute în urmă cu o săptămână, când i-a comparat pe cei din domeniul informațiilor cu naziștii.
În discursul de 15 minute susținut la sediul CIA, Donald Trump s-a asigurat că transmite un mesaj clar, acela că presa a fabricat scandalul dintre el și serviciile secrete.
„Vreau doar să vă asigur că sunt întru totul alături de voi”, le-a spus Trump celor peste 300 de angajați ai CIA prezenți la întâlnirea cu el.
Toate acestea se întâmplă după ce, în ultimele săptămâni, președintele a pus la îndoială concluziile CIA care arătau că Rusia a influențat rezultatul alegerilor din SUA în favoarea sa. Trump a răbufnit într-o postare pe Tweeter în care le-a adresat o întrebare angajaților din serviciile secrete: „Trăiți în Germania nazistă?”.
Totuși, prezent în fața acestora, proaspătul președinte a aruncat toată vina asupra jurnaliștilor pe care i-a acuzat că au dezinformat publicul, sugerând deliberat că el nu este un susținător al serviciilor secrete.
„Eu port un război continuu cu media. Jurnaliștii sunt printre cele mai necinstite ființe umane de pe Pământ și au făcut în așa fel încât să pară că eu sunt în conflict cu serviciile secrete. Acesta este motivul pentru care am venit aici prima dată, este exact opusul. Vă iubesc și vă respect. Nu există nimeni pe care să respect mai mult”, a spus Trump în discursul de la sediul CIA.