Trump anunță că retrage SUA din Tratatul pentru forțele nucleare intermediare: Rusia ÎNCALCĂ de mulți ani acest acord
Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acțiune cuprinse între 500 și 5.500 de kilometri.
Donald Trump susține că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administrația Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.
„Statele Unite nu vor permite Rusiei să producă armament în timp ce noi nu avem voie. Nu știu de ce fostul președinte Barack Obama nu a purtat negocieri sau nu a abandonat Tratatul”. Rusia „încalcă de mulți ani acest acord”, a declarat Donald Trump la un eveniment electoral desfășurat în statul Nevada, conform BBC.
„Vom încheia acest acord, ne vom retrage. Vom dezvolta armament de acest gen”, a spus Donald Trump.
Washingtonul insistă că Administrația de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acțiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare.
Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de președintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov.
În afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administrația SUA vrea să renunțe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziției în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acțiune.
Rusia a negat că ar încălca Tratatul INF, dar a acuzat că sistemele balistice instalate de SUA în România intră în contradicție cu acest acord
Statele Unite au început să instaleze în România și Polonia sisteme de rachete ofensive, prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent Vladimir Iermakov, șeful Departamentului pentru Neproliferare și Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. „Există grave semne de întrebare referitoare la acțiunile colegilor noștri americani, acțiuni care sunt în contradicție cu Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România și Polonia”, a declarat Vladimir Iermakov la începutul lunii octombrie, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU. Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România și Polonia a sistemelor Aegis și a lansatoarelor MK-41, care ar putea fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acțiune.
Anterior, Washingtonul acuzase Administrația Vladimir Putin că încalcă Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord. „În privința Tratatului INF, am încercat să transmitem de câțiva ani Rusiei mesajul că știm despre încălcarea de către ei a acestui Tratat. Am arătat Rusiei dovezile pe care le avem că încalcă Tratatul. Dezvoltă o rachetă balistică având rază medie de acțiune, prin încălcarea Tratatului INF. Acesta este un fapt pe care l-am demonstrat. Statele Unite nu vor retragerea din acest Tratat și, categoric, nu intenționăm să încălcăm acordul. Le cerem aliaților noștri sugestii despre direcția care trebuie urmată pentru a face Rusia să se conformeze. Acesta este obiectivul, Rusia să se conformeze. Dar dacă Rusia continuă să spună că nu încalcă Tratatul, deși avem dovezi clare, atunci diplomația trebuie intensificată și trebuie să găsim alte modalități pentru a aduce Rusia la masa discuțiilor. Este foarte important. Ne vom consulta cu aliații, ei ne-au cerut să ne consultăm. Europenii sunt foarte preocupați despre această situație și înțelegem de ce”, a declarat ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison.
Kay Bailey Hutchison a dat asigurări că Washingtonul va încerca să găsească soluții diplomatice, dar, dacă riscurile vor persista, ar putea recurge la acțiuni militare. „Măsurile de contracarare ar putea include eliminarea rachetelor dezvoltate de Rusia prin încălcarea acestui Tratat. Dacă Rusia va continua acțiunile de înarmare, vom încerca să dezvoltăm capabilități prin care să eliminăm rachetele care pot lovi țările aliate din Europa și statul american Alaska. Deci, presupun că este și în interesul nostru, și în cel al Canadei. Avem riscuri nord-atlantice, dar și la nivel european”, a subliniat oficialul SUA. Ulterior, Washingtonul a dat asigurări că nu se referă la un atac împotriva Rusiei, ci la intensificarea capabilităților defensive.
Statele Unite acuză Rusia că dezvoltă un sistem balistic terestru cu rază medie de acțiune. Rusia a respins acuzațiile. La rândul său, Administrația Vladimir Putin a acuzat că sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF).
MAE rus: Sistemul antibalistic din România poate genera anularea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF)
„Sisteme balistice americane sunt instalate în România, iar curând vor apărea și în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, Tratatul forțelor nucleare intermediare ar putea fi ruinat. În mod clar, Statele Unite vor fi responsabile de anularea Tratatului”, afirma Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare și Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. „Vom fi pregătiți să purtăm discuții despre viitorul Tratatului oricând și oricum. Nu există motive să se spună că Rusia ar încălca acest acord”, a subliniat oficialul rus.
În iulie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat îngrijorare, la întrevederea cu omologul său american Donald Trump, în legătură cu „sistemul antibalistic global” al Statelor Unite, care include elemente instalate în România. „În calitatea de mari puteri nucleare, avem o responsabilitate specială pentru menținerea securității internaționale. Este vital – și am menționat acest lucru în cursul negocierilor -, este crucial să nuanțăm dialogul în materie de stabilitate strategică, securitate mondială și neproliferarea armelor de distrugere în masă”, a declarat Vladimir Putin în conferința de presă organizată la Helsinki alături de Donald Trump. „Le-am transmis colegilor americani o notă cu un număr de sugestii specifice. Credem că este necesar să continuăm colaborarea în problema dezarmării, în domeniile militar și tehnic. Acest lucru include prelungirea Tratatului pentru limitarea armamentului strategic ofensiv. Este o situație periculoasă cu sistemul american de apărare antibalistică la nivel global. Este vorba de problema implementării Tratatului forțelor nucleare intermediare (INF). Și, bineînțeles, agenda referitoare la neinstalarea armelor în spațiu”, a adăugat Vladimir Putin la întâlnire.
Administrația Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori inițiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România și Polonia, precum și montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul și NATO susțin că instalațiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea amenințărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează amenințarea nord-coreeană. Relațiile dintre Rusia și Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina și Siria.
Sistemele antibalistice instalate de SUA în România și Polonia constituie încălcări ale Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, a acuzat în decembrie 2017 Ministerul rus de Externe, denunțând montarea unor elemente antirachetă în Japonia și avertizând că Rusia va lua măsuri militare pentru a face față noilor riscuri. Rusia a condamnat cu fermitate decizia Statelor Unite de a vinde Japoniei sisteme antibalistice de tip Aegis. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a explicat că elementele antirachetă din Japonia sunt parte a planului SUA de a crea un „sistem antibalistic global”. Moscova susține că instalațiile antirachetă ale Statelor Unite au dublă utilitate, defensivă și ofensivă.
În septembrie 2017, Administrația Vladimir Putin a îndemnat Statele Unite să revină la respectarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF). „Avem o serie de solicitări pentru Statele Unite și le transmitem în mod clar. Principala noastră solicitare adresată Statelor Unite este să revină la respectarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, pe care îl încalcă prin instalarea sistemelor antirachetă Aegis pentru uz terestru în România și prin planul de a le instala în Polonia. Aceste sisteme sunt de uz dublu, putând fi folosite atât antibalistic, cât și pentru atacuri cu rachete de croazieră; instalarea acestor sisteme este interzisă de Tratatul INF”, afirma în septembrie 2017 Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
Foto: Hepta