Trump: Brexit, un lucru bun atât pentru Marea Britanie, cât și pentru UE

Publicat: 03 04. 2017, 10:58
Actualizat: 21 08. 2017, 01:12

Președintele american a declarat că ceilați membri UE și-au coordonat acțiunea și a devenit mai puțin probabil ca alte state să urmeze exemplul Marii Britanii.

„Cred că Brexit este un lucru bun pentru Marea Britanie”, a afirmat acesta ziarului The Financial Times.

„Credeam că atunci când acesta a avut loc (votul cetățenilor britanici în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE, not.red.) că mai multe state membre vor urma (să iasă din Blocul comunitar, not. red.), dar cred că țările rămase și-au coordonat acțiunea. Acest lucru ar putea fi pozitiv pentru ambele părți”, a adăugat acesta.

Donald Trump a declarat imediat după rezultatul referendumului din Marea Britanie, privind Brexit, că este un lucru extraordinar că britanicii „și-au luat țara înapoi” votând pentru ieșirea statului din UE.