Trump: Dacă vă căutați un avocat bun, vă recomand cu căldură să NU apelați la serviciile lui Michael Cohen
Donald Trump l-a acuzat pe fostul său avocat Michael Cohen că minte sub presiunea urmăririi penale, spunând povești legate de faptul că el ar fi încercat să cumpere tăcerea a două actrițe care au susținut că au avut relații intime cu acesta în campania din 2016, informează Associated Press.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a aflat despre plățile făcute de fostul său avocat Michael Cohen către două femei pentru a păstra tăcerea abia după ce acestea au fost făcute, iar banii au provenit de la el, nu din fondul de campanie, relatează Reuters.
Fostul avocat al președintelui american a plătit două femei care susțineau că au avut o aventură cu Donald Trump pentru a păstra tăcerea.
„Am aflat ulterior. Banii nu au fost luați din fondul pentru campania electorală, au fost de la mine”, a declarat președintele american într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News.
„Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am auzit despre situația aceasta a fost dacă banii au provenit din fondul de campanie, deoarece acest lucru ar fi fost periculos. Banii nu au provenit din campanie, este un lucru mare”, a adăugat președintele.
„Nu este nici măcar o încălcare a legilor campaniei electorale”, a menționat Trump.
Conform declarației lui Cohen făcută în fața unui juriu din Manhattan, Donald Trump l-a pus să aranjeze plățile pentru a influența rezultatul alegerilor electorale din anul 2016.
Michael Cohen a pledat vinovat pentru opt capete de acuzare, printre care evaziune fiscală, fraudă bancară și încălcarea unor legi privind finanțarea campaniei electorale.
Într-un mesaj postat pe Twitter miercuri Trump l-a acuzat pe Cohen că inventează „povești pentru a ajunge la un acord” cu procurorii federali.
Cohen a pledat marți vinovat pentru opt acuzații, inclusiv încălcări ale legilor de finanțare a campaniilor electorale, pe care a spus că le-a desfășurat în colaborare cu Trump.
În spatele ușilor închise, Trump și-a exprimat îngrijorarea și frustrarea că un om familiar cu relațiile sale politice, personale și de afaceri pentru mai mult de un deceniu s-a întors împotriva lui.
„Dacă vă căutați un avocat bun, vă recomand cu căldură să nu apelați la serviciile lui Michael Cohen”, a scris Trump pe Twitter
If anyone is looking for a good lawyer, I would strongly suggest that you don”t retain the services of Michael Cohen!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) August 22, 2018