Trump face acuzați grave: Primarul Londrei, Sadiq Khan, este „un dezastru”
Liderul de la Casa Albă a distribuit pe Twitter o postare a editorialistei de dreapta Katie Hopkins, care scrisese că Londra este „capitala înjunghierilor”, adăugând că „acesta este Londonistanul lui Khan”, expresie utilizată ca referire la incapacitatea autorităților locale de la Londra de a gestiona extremismul islamist.
„Londra are nevoie cât mai curând posibil de un nou primar. Khan este un dezastru – va fi și mai rău!” a scris Donald Trump pe Twitter.
Acesta nu este primul astfel de atac pe care Trump îl lansează la adresa lui Sadiq Khan, un musulman de origine pakistaneză. La începutul acestei luni, președintele american a spus că primarul Londrei este „un ratat total”, după ce acesta din urmă a criticat Guvernul britanic pentru că l-a invitat pe Trump într-o vizită de stat, comparându-l pe liderul de la Casa Albă cu fasciștii secolului al XX-lea.
Neînțelegerile dintre cei doi sunt vechi de câțiva ani. Khan l-a mai criticat în trecut pe Trump pentru eforturile sale de a bloca sosirile în Statele Unite ale călătorilor din anumite țări musulmane, în timp ce președintele american a lansat critici dure la adresa lui Khan pentru modul în care acesta a gestionat atacul terorist de pe Podul Londrei, din 2017, în urma căruia au murit 11 persoane.