Prima pagină » Știri externe » Trump, la cuțite cu arhitecții din America! Ordinul controversat semnat pe final de mandat de președintele republican

Trump, la cuțite cu arhitecții din America! Ordinul controversat semnat pe final de mandat de președintele republican

Trump, la cuțite cu arhitecții din America! Ordinul controversat semnat pe final de mandat de președintele republican

Donald Trump a ajuns la cuțite și cu arhitecții din America! Președintele republican, aflat pe final de mandat, a semnat un decret care a înfuriat multe asociații de arhitecți din țară. Concret, Trump vrea ca viitoarele clădiri federale americane să fie „frumoase”, construite de preferinţă în stilul greco-roman clasic.

Decretul prezidenţial vizează să promoveze „o magnifică arhitectură cetăţenească federală”, susține Donald Trump.

Contre pe stilul arhitectural

În opinia miliardarului care a pierdut „războiul” alegerilor prezidențile, stilul „clasic” şi alte stiluri arhitecturale „tradiţionale” vor trebui „privilegiate, în loc să fie descurajate” în construcţia de noi clădiri federale. Pentru America, este vorba despre stilul celor mai celebre monumente ale capitalei Washington DC – Casa Albă, Capitoliul (sediul Congresului SUA) sau Lincoln Memorial.

În mare parte, Guvernul american s-a oprit să mai ridice clădiri frumoase”, se menționează în decretul prezidențial care critică „amestecul disparat” de construcţii publice observabil la Washington, mai ales cele care au o vechime de cel mult 70 de ani. Culmea e că Donald Trump însuși este un mare jucător pe piața imobiliară, iar înainte de a deveni preşedintele Statelor Unite el s-a făcut cunoscut, totuşi, prin construcţia de clădiri moderne din sticlă, oţel şi multe mulaje aurii!

Arhitecții se răscoală împotriva lui Trump

În prima sa versiune, decretul prevedea interdicţia de a se construi clădiri cu un alt stil arhitectural decât cel greco-roman, fapt ce a provocat iritare în rândul unor asociaţii de arhitecţi.

Deşi mai flexibil, decretul în forma finală tot a fost aspru criticat de Institutul American al Arhitecţilor, care şi-a exprimat „consternarea” la ceea ce a putut decide Trump. „Locuitorii ar trebui să aibă dreptul şi datoria de a decide ei înşişi în legătură cu stilul arhitectural care corespunde cel mai bine nevoilor lor”, a afirmat directorul organizaţiei, Robert Ivy.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și