Trump o consideră pe Harris RESPONSABILĂ de instigarea la tentativa de asasinat /„Retorica lor are efectul că eu sunt împușcat”
Donald Trump, candidatul republican în scrutinul prezidențial din Statele Unite, le-a atribuit, luni, președintelui Joe Biden și vicepreședintelui Kamala Harris responsabilitatea pentru influențarea individului arestat pentru tentativa de asasinat pe terenul de golf.
”Individul a dat crezare retoricii lui Biden și Harris și a acționat în acest sens”, a afirmat Donald Trump într-un interviu acordat postului Fox News Digital.
”Retorica lor are efectul că eu sunt împușcat, dat fiind că eu sunt cel care va salva țara, în timp ce ei sunt cei care distrug țara, atât din interior, cât și din exterior”, a acuzat Trump.
Anterior, Donald Trump a denunțat ”discursul puternic inflamator” al liderilor Partidului Democrat.
”Acești oameni vor să distrugă țara. Se numesc inamicul din interior. Ei sunt adevărata amenințare”, a acuzat Trump.
Biroul Federal de Investigații (FBI) anchetează ”tentativa de asasinat” care l-a vizat pe Donald Trump duminică, pe un teren de golf din statul Florida. Suspectul arestat, Ryan Wesley Routh, a fost prezentat luni unei instanțe federale din West Palm Beach. Individul în vârstă de 58 de ani, un susținător activ al Ucrainei, a fost arestat în apropierea terenului de golf pe care se afla Donald Trump. Nu este clar care este motivul complotului.
Tentativa de asasinare care l-a vizat pe Trump intervine la doar două luni după ce fostul președinte a fost împușcat în ureche în cursul unui miting de campanie.
”Vreau să le mulțumesc tuturor pentru preocupări și pentru urările de bine. A fost o zi interesantă”, a declarat Trump duminică seară, mulțumindu-le agenților Secret Service.
”Violența nu își are locul în America”, a reacționat, la rândul său, vicepreședintele Kamala Harris, adversara lui Trump în scrutinul prezidențial.
La rândul său, Casa Albă a condamnat complotul, exprimând recunoștință că suspectul a fost arestat și că Trump nu a fost rănit.
Citește și:
Ucraina NEAGĂ orice legătură cu individul acuzat că intenționa să îl asasineze pe Donald Trump