Prima pagină » Știri externe » Trump se răzgândește în privința crizei diplomatice din Orientul Mijlociu. Ce i-a cerut regelui Salman al Arabiei Saudite

Trump se răzgândește în privința crizei diplomatice din Orientul Mijlociu. Ce i-a cerut regelui Salman al Arabiei Saudite

Trump se răzgândește în privința crizei diplomatice din Orientul Mijlociu. Ce i-a cerut regelui Salman al Arabiei Saudite
După ce a subliniat că inițiativa Arabiei Suadite de a izola Qatar ar putea marca "începutul sfârșitului ororii terorismului", președintele Statelor Unite, Donald Trump, îi cere regelui Salman al Arabiei Saudite să îndemne la unitate în Golf, pe fondul escaladării disputei privind sprijinul oferit de Qatar militanților islamiști, informează BBC.

Un Oficial al Casei Albe a declarat că președintele SUA a făcut la apel la „unitate în regiune pentru a combate extremismul”.

„Mesajul său a fost că avem nevoie de unitate în regiune pentru a combate ideologia extremistă și finanțarea terorismului”, a spus un oficial de la Casa Albă, potrivit agenției de presă Reuters.

Cu toate acestea, imediat după izbucnirea conflictului diplomatic, liderul de la Casa Albă a subliniat că inițiativa Arabiei Suadite de a izola Qatar ar putea marca „începutul sfârșitului ororii terorismului”.

„Pe durata vizitei mele recente în Orientul Mijlociu, am transmis că nu mai trebuie finanțată ideologia radicală. Liderii de stat au arătat cu degetul Qatarul. Mă bucur să văd că vizita din Arabia Saudită, cu regele și reprezentanții a 50 de țări, are efecte pozitive. Au spus că vor avea o abordare fermă în ceea ce privește finanțarea extremismului, iar toate trimiterile indicau Qatarul. Poate că acest moment va însemna începutul sfârșitului pentru oroarea terorismului”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

Președintele american a lăsat de înțeles că decizia celor șase țări arabe este justificată, deși Qatarul este un aliat al Statelor Unite și găzduiește o bază militară americană.

Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen și Libia au decis, luni, să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor rețele teroriste precum Stat Islamic și Al-Qaida.

 În schimb, Qatar neagă cu fermitate sprijinirea islamismului radical. Emirul din Kuweit este mediatorul în litigiu, iar președintele Turciei și-a oferit sprijinul, spunând că izolarea și sancțiunile nu vor rezolva criza.

Situația din regiune s-a răsfânt în prețul petrolului care a explodat, iar turismul și transportul maritim au fost grav afectate, în timp ce supermarketurile din Qatar au rămas fără mărfuri.

Citește și