Trump vrea cooptarea palestinienilor la negocieri. Furioși, palestinienii refuză

Publicat: 20 02. 2018, 23:00

„Negociatorii noștri sunt lângă mine, pregătiți pentru discuții. Dar nu ne vom ruga de dumneavoastră. Alegerea vă aparține, domnule președinte”, a declarat Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, adresându-i-se, în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, liderului palestinian, Mahmud Abbas, care a refuzat să fie prezent la reuniune în același timp cu oficialii americani.

Jared Kushner, ginerele și principalul consilier al președintelui Donald Trump, precum și emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, se aflau alături de Nikki Haley.

Mahmud Abbas tocmai rostise un discurs în Consiliul de Securitate ONU.

Josh Raffel, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat că Washingtonul va prezenta un plan de pace „când va fi definitivat” și „la momentul potrivit”.

Însă palestinienii, furioși de hotărârea lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, nu mai consideră Statele Unite un coordonator neutru al negocierilor.

În acest context, Mahmud Abbas a propus convocarea unei conferințe internaționale pe tema procesului de pace din Orientul Mijlociu. „Astăzi a devenit imposibil ca un stat să rezolve de unul singur un conflict regional ori internațional. Este esențial să stabilim un mecanism internațional multilateral rezultat dintr-o conferință internațională”, a argumentat liderul palestinian.