Prima pagină » Știri externe » Trump vrea să revizuirea metodelor de interogare ale suspecților de terorism, Casa Albă se opune. Reacția imediată a președintelui

Trump vrea să revizuirea metodelor de interogare ale suspecților de terorism, Casa Albă se opune. Reacția imediată a președintelui

Trump vrea să revizuirea metodelor de interogare ale suspecților de terorism, Casa Albă se opune. Reacția imediată a președintelui
Casa Albă s-a distanțat de documentul care prevede reintroducerea tehnicilor dure de interogare a teroriștilor și posibilitatea redeschiderii centrelor secrete pentru detenție ale CIA, iar președintele Donald Trump a semnalat că va ține cont de sfaturile membrilor Administrației, scrie NYT.

„Nu este vorba de un document al Casei Albe”, a reacționat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Președinției SUA, după ce agenția Associated Press a dezvăluit că președintele Donald Trump a elaborat un proiect de ordonanță executivă care prevede revizuirea metodelor de interogare a suspecților de terorism și posibila redeschidere a centrelor secrete pentru detenție administrate de CIA în afara Statelor Unite.

Însă trei oficiali de rang înalt au confirmat că în cadrul Casei Albe a circulat un proiect de document de acest gen începând din dimineața zilei de 24 ianuarie.

Președintele Donald Trump a reiterat miercuri că tehnicile dure de interogare a teroriștilor i se par justificate, precizând însă, într-un interviu acordat ABC News, că va ține cont de opiniile viitorului secretar al Apărării, James Mattis, și noului director CIA, Mike Pompeo. „Mă voi baza pe Pompeo și Mattis și pe grupul meu. Dacă nu vor vrea să meargă în această direcție, este în regulă. Dacă vor vrea, voi lucra în acel sens. Vreau să fac totul în limite legale. Dar cred oare că va funcționa? Absolut, simt că va funcționa”, a afirmat Donald Trump.

Președintele SUA, Donald Trump, a elaborat o ordonanță executivă care prevede revizuirea metodelor de interogare a suspecților de terorism și posibila redeschidere a centrelor secrete pentru detenție administrate de CIA în afara Statelor Unite, a relatat miercuri site-ul agenției Associated Press. De asemenea, ordonanța prezidențială va anula angajamentul privind închiderea Penitenciarului militar de la Guantanamo Bay.

Documentul le cere consilierilor prezidențiali „să analizeze posibilitatea de a recomanda reînceperea programului de interogare a teroriștilor străini importanți în centre din afara Statelor Unite și dacă un astfel de program ar trebui să includă centre pentru detenție administrate de Agenția Centrală de Informații”.

În plus, documentul dă asigurări că legislația americană trebuie respectată în toate situațiile, respingând explicit „tortura”. Însă analizarea posibilității reintroducerii tehnicilor dure de interogare a suspecților de terorism, interzise de Administrația Barack Obama și de Congres, în mod sigur va inflama spiritele în Statele Unite și în străinătate.

„Documentul conținea fraze complicate și erori de tipar. Scria, spre exemplu, că atentatele din 11 septembrie au avut loc în 2011, în loc de 2001. În mod clar nu era un document destinat uzului public. Însă proiectul de ordonanță executivă difuzat miercuri de presă – un document ce reactivează perspectiva redeschiderii închisorilor CIA din străinătate în care au fost deținuți și torturați suspecții de terorism – are potențialul de a fractura și mai mult comunitatea de securitate națională divizată deja de una dintre cele mai controversate politici post-11 septembrie”, comentează cotidianul The New York Times.

În campania electorală, Donald Trump a evocat de mai multe ori intensificarea strategiei SUA de combatere a rețelei teroriste Stat Islamic. Trump a vorbit inclusiv despre posibilitatea reintroducerii unor tehnici dure de interogare de genul simulării înecului. De când a devenit președinte, Donald Trump a temperat tonul, în contextul în care secretarul Apărării, James Mattis, a semnalat că tortura este ineficientă.

Unii congresmeni democrați și republicani deja au reacționat la planul lui Donald Trump. „Președintele poate adopta orice ordonanță executivă vrea. Dar legea este lege. Nu aducem înapoi tortura în Statele Unite ale Americii”, a avertizat senatorul republican John McCain.

Administrația George W. Bush a introdus, după atentatele din 11 septembrie 2001, tehnici dure de interogare a presupușilor membri Al-Qaida, iar CIA a administrat centre secrete pentru detenție în numeroase țări, existând suspiciuni că un astfel de penitenciar ar fi existat și în România. Pe fondul criticilor internaționale referitoare la încălcări ale drepturilor omului, Administrația Barack Obama a anulat aceste măsuri.

Citește și