Tsipras o avertizează pe Merkel că Grecia este la un pas de dezastru
În scrisoarea obținută de Financial Times, Tsipras arată că guvernul său va fi obligat să aleagă între achitarea tranșelor din împrumutul luat în 2010 de la creditorii internaționali și continuarea cheltuielilor sociale.
Premierul grec acuză Banca Centrală Europeană (BCE) pentru că a limitat capacitatea Greciei de a emite obligațiuni pe termen scurt, precum și autoritățile care supraveghează programul de bailout încheiat în urmă cu cinci ani pentru că refuză să acorde ultima tranșă din împrumutul de 240 de miliarde de euro.
„Dat fiind că Grecia nu are acces pe piețele financiare, și având în vedere creșterile în decursul primăverii și verii a obligațiilor pe care le avem pentru plata datoriei… trebuie să fie clar că restricțiile speciale ale BCE, combinate cu întârzieri ale acordării unor noi tranșe din pachetul de bailout fac imposibilă pentru orice guvern achitarea datoriei”, a arătat Tsipras în scrisoarea trimisă lui Merkel în 15 martie.
Grecia a semnat în 2010 un acord de finanțare în valoare de 240 de miliarde de euro cu UE, BCE și Fondul Monetar Internațional, din care mai poate accesa o tranșă de 7,2 miliarde de euro. Creditorii Greciei au condiționat însă acordarea acestor fonduri de adoptarea unor reforme concrete de către guvernul elen în sensul limitării cheltuielilor bugetare.
Îngrijorările privind incapacitatea guvernului de a plăti salariile și pensiile în această lună, precum și posibilitatea ca Grecia să rămână fără lichidități până la finalul lunii aprilie au crescut în ultima perioadă, în lipsa unui acord definitiv între guvernul de la Atena și creditorii săi externi.
„Prin această scrisoare, te îndemn să nu permiți ca o problemă mică de flux de capital și o anume inerție instituțională să se transforme într-o problemă mare pentru Grecia și pentru Europa”, a scris Tsipras în documentul adresat lui Merkel.
În prezent, datoria externă totală a Greciei este de aproximativ 315 miliarde de euro.
În urma întâlnirii de săptămâna trecută dintre premierul grec și liderii europeni, Merkel a anunțat că Grecia s-a angajat să trimită „în curând” o listă cu reforme concrete către creditorii săi internaționali, pentru a grăbi negocierile referitoare la rezolvarea problemei finanțării statului elen.
Potrivit înțelegerii încheiate în luna februarie între Grecia și creditorii săi, forma finală a listei cu reforme pe care guvernul elen urmează să le adopte trebuie aprobată de creditorii externi până la finalul lunii aprilie.
În luna februarie, miniștrii de finanțe ai statelor din zona euro au ajuns la un acord cu guvernul grec pentru prelungirea pachetului de ajutor financiar cu patru luni. În schimb, creditorii internaționali au cerut Greciei să implementeze mai multe reforme fiscale și economice în schimbul deblocării de noi tranșe din împrumut, însă guvernul condus de Alexis Tsipras refuză să accepte măsuri austere.
Merkel și Tsipras se întâlnesc din nou luni seară, la Berlin, pentru a discuta situația Greciei.