Turcia a închis Twitter, după amenințări la adresa Facebook și Youtube. „Nu-mi pasă ce ar putea să spună comunitatea internațională. Vor vedea forța Turciei”

Publicat: 06 06. 2014, 11:59
Actualizat: 02 02. 2019, 06:19

Site-ul de microblogging Twitter a fost închis în Turcia, la câteva ore după ce premierul turc Recep Tayyip Erdogan a amenințat că acest lucru se va întâmpla.

„Vom elimina Twitterul. Nu-mi pasă de ce ar putea să spună comunitatea internațională”, a afirmat Erdogan în fața a mii de susținători adunați la un miting electoral organizat cu zece zile înainte de alegerile municipale din 30 martie.

„Vor vedea forța Turciei”, a adăugat el.

„Aceasta nu are nimic de a face cu libertățile”, a insistat șeful Guvernului turc. „Libertatea nu permite intruziunea în viața privată (…) sau spionarea secretelor de stat prin aceste mijloace”, a continuat el.

Începând din decembrie, un scandal de corupție vizează mai mulți apropiați ai premierului turc, care conduce țara încă din 2002.

Conversații telefonice care îl pun pe Erdogan direct sub semnul întrebării în afacerile de corupție sunt publicate pe Internet încă de la începutul lunii martie.

În aceste convorbiri, a căror autenticitate nu a fost stabilită definitiv, premierul îi cere fiului său să ascundă sume mari de bani sau evocă un comision considerat insuficient, plătit de un grup industrial.

Aceste interceptări, considerate drept o „înscenare” de către Erdogan, au stârnit furia opoziției, care a organizat manifestații în marile orașe ale țării pentru a-i cere demisia.

„Nu vom mai permite așa ceva”, a dat asigurări, joi, Erdogan. „Vom lua rapid aceste măsuri (de interzicere). Securitatea țării mele este în joc”, a adăugat el.

La începutul lunii, șeful Guvernului islamo-conservator a amenințat deja că va interzice YouTube și Facebook în Turcia.

În plină campanie electorală, el a promis să plece din politică dacă partidul său nu va câștiga alegerile municipale din 30 martie, care au valoare de test pentru regimul său.