Turcia a invadat Siria pentru a distruge mormântul lui Suleiman Șah. Deși nu a întâlnit rezistență militară, un soldat turc a murit
Armata turcă, în coordonare cu ofițeri ai serviciilor de spionaj, a traversat frontiera siriană pentru a ajunge la Mausoleul lui Suleiman Șah, situat în nordul Siriei.
Mausoleul, aflat la 37 de kilometri de frontieră, este considerat teritoriu turc, conform Tratatului de la Ankara (1921), fiind practic o enclavă turcă pe teritoriul sirian. Zona, păzită de 40 de militari turci, era asediată de combatanți ai organizației teroriste Stat Islamic în Irak și Siria.
La operațiune au participat avioane de recunoaștere și de vânătoare, elicoptere militare, 39 de tancuri și 57 de transportoare de trupe.
Cei 40 de militari turci care păzeau Mausoleul au fost evacuați în siguranță, iar locașul a fost distrus, pentru a nu fi ocupat de teroriști.
Un militar turc a murit într-un accident petrecut în cursul operațiunii, a declarat premierul Ahmet DavutoÄŸlu.
Armata turcă nu a întâmpinat rezistență militară și a părăsit teritoriul sirian după câteva ore.
Mausoleul lui Suleiman Șah – bunicul lui Osman I Gazi, fondatorul dinastiei otomane – se afla în regiunea siriană Alep. Suleiman Șah a murit înecându-se în Fluviul Eufrat, în anul 1236.