Prima pagină » Știri externe » Turcia consideră „nedemocratică” destituirea lui Mohamed Morsi

Turcia consideră „nedemocratică” destituirea lui Mohamed Morsi

Turcia a apreciat, joi, drept "nedemocratică" destituirea președintelui Mohamed Morsi, miercuri seara, de către armata egipteană și a făcut apel pentru repunerea rapidă a acestuia în libertate, relatează AFP.

Turcia a apreciat, joi, drept „nedemocratică” destituirea președintelui Mohamed Morsi, miercuri seara, de către armata egipteană și a făcut apel pentru repunerea rapidă a acestuia în libertate, relatează AFP.

„Transferul de putere din Egipt nu este un rezultat al voinței poporului. El nu se înscrie în respectarea democrației și legii”, a declarat vicepremierul Recep Bozdag, la Ankara.

„În toate țările democratice, alegerile sunt singurul mijloc de a ajunge la putere (…) Această situație este inacceptabilă”, a spus el, exprimându-și speranța că „Egiptul se va întoarce la democrație, la o structură în care voința poporului să câștige”.

Mohamed Morsi, primul președinte egiptean democratic ales în urmă cu un an, a fost înlăturat de la putere, miercuri, de către armată, iar 300 de mandate de arest au fost lansate împotriva unor membri ai Fraților Musulmani, mișcare din rândul cărora a provenit.

Guvernul islamo-conservator turc, care conduce Turcia de peste zece ani, a fost un puternic susținător al președintelui egiptean îndepărtat de la putere și al Fraților Musulmani.

Șeful diplomației turce Ahmed Davutoglu a denunțat, la rândul său, în fața presei, la Istanbul, o intevenție „ilegală” a armatei.

„Această intervenție nu trebuie să compromită câștigurile democratice ale revoluției (egiptene) din 25 ianuarie” 2011, a subliniat el.

În plus, Davutoglu i-a cerut noii administrații egiptene să-l elibereze în cel mai scurt timp pe președintele înlăturat de la putere.

Autor

Citește și