Turcia va închide punctele de trecere a frontierei cu Siria începând de miercuri din „motive de securitate”, în contextul în care rebelii au preluat săptămâna trecută controlul asupra mai multor puncte de de partea siriană a frontierei, a anunțat o sursă oficială turcă, relatează AFP.
„Am adoptat o asemenea măsură pentru cetățenii noștri, din motive de securitate”, a declarat acest oficial turc sub protecția anonimatului. „Redeschiderea (punctelor de trecere a frontierei) va depinde de evenimentele de pe teren”, a adăugat sursa citată.
Măsura îi vizează pe cetățenii turci, a precizat această sursă. Străinii care vor vrea să treacă frontiera vor trebui să semneze un document care-i informează despre pericolele pe care le riscă, a adăugat oficialul.
Frontiera turco-siriană, cu o lungime de 877 de kilometri, cuprinde șapte puncte de trecere a frontierei.
Rebelii sirieni dețin controlul, de săptămâna trecută, asupra unui număr de trei dintre cele șapte puncte situate de partea siriană a frontierei, care constituie principalele puncte de trecerea frontierei între cele două țări, și anume la Bab al-Hawa, Al-Salama și Jarablus.
La preluarea controlului asupra postului de la Bab al-Hawa, situat la aproximativ 50 de kilometri de orașul sirian Alep, aproximativ 30 de camioane turce au fost jefuite, iar nouă dintre ele au fost incendiate.