Turcia și pedeapsa cu moartea. Întrebarea lui Erdogan la care UE nu răspunde
Întrebat într-un interviu acordat postului german RTL despre posibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea în Turcia după tentativa de lovitură de stat, Erdogan a răspuns: „Este normal ca o astfel de hotărâre să fie luată de Parlamentul turc; dacă Parlamentul va lua o astfel de hotărâre, eu o voi promulga, deoarece pentru mine este dureros că am pierdut 240 de cetățeni”.
Erdogan a denunțat atitudinea Uniunii Europene, care a avertizat că, în cazul în care Turcia va reintroduce pedeapsa cu moartea, negocierile pentru integrarea europeană vor fi oprite. „Europa de ce nu vede și situațiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situația din Turcia?”, a spus Erdogan, conform publicației Die Welt.
Președintele Turciei nu a trecut cu vederea nici decizia justiției germane prin care s-a interzis difuzarea unui discurs al său la un miting al simpatizanților desfășurat la Koln după tentativa de lovitură de stat. Ca reacție, Turcia l-a convocat pentru clarificări, la sfârșitul lunii iulie, pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei germane din Ankara.
„Ce fel de independență a justiției este aceasta!? O justiție independentă trebuie să decidă în mod corect. Nu cred în justiția germană și, în această privință, nu am niciun respect față de justiția germană”, a insistat liderul de la Ankara.