Turcia va transfera peste un milion de refugiați în Siria, intervenție cauzată de lipsa ajutorului internațional pentru refugiați
Erdogan: Intervenția din Siria, cauzată de lipsa ajutorului internațional pentru refugiați
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat marți că lipsa ajutorului financiar internațional pentru ca țara sa să poată găzdui milioanele de refugiați de pe teritoriu său a fost principalul motiv pentru care Ankara a declanșat operațiunea din nord-estul Siriei, informează France 24.
În pofida criticilor comunității internaționale, forțele turce au lansat în octombrie o operațiune militară de amploare în nord-estul Siriei pentru a crea o așa-zisă zonă de securitate în respectiva regiune. Ankara susține că zona respectivă nu era suficient de sigură pentru relocarea migranților sirieni, însă criticii operațiunii susțin că ofensiva este îndreptată împotriva kurzilor din Siria.
„Nimeni nu a părut să fie dispus să ne ajute”, a declarat Erdogan în cadrul Forumului Global privind Refugiații, organizat de ONU la Geneva.
„În condițiile în care nu am primit sprijinul de care aveam nevoie din partea comunității internaționale, a trebuit să ne ocupăm noi înșine de această problemă. Vrem ca acea regiune să rămână sigură. Vrem să curățăm acel teritoriu de prezența teroriștilor pentru totdeauna (…) și să le permitem refugiaților să se întoarcă în țara natală în pace și demnitate”, a adăugat el.
Erdogan a mai spus că refugiații sirieni se întorc în Siria în mod voluntar. Liderul turc a ținut să sublinieze în timpul discursului că țara sa găzduiește aproximativ cinci milioane de refugiați, dintre care 3,7 milioane sunt sirieni și că Turcia a cheltuit aproximativ patru miliarde de dolari pentru găzduirea acestora.
Știre inițială
„Trebuie să găsim o o formulă care să le permită refugiaților să rămână în țara lor, iar celor care au ajuns deja în Turcia să revină rapid în țările lor”, a declarat Recep Tayyip Erdogan.
În Turcia sunt circa 3,7 milioane de refugiați sirieni.
Liderul Turciei a sugerat că marile puteri intervin mai activ pentru protejarea sondelor de petrol decât a copiilor din Siria.