TURIST ROMÂN ATACAT în Napoli, de mai mulți indivizi care au încercat să îl jefuiască
Un turist român a fost atacat de patru indivizi la Napoli, bărbatul fiind spitalizat după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, informează site-ul NapoliToday.it.
Incidentul a avut loc joi seara în zona Porta Capuana din Napoli. Turistul român, în vârstă de 42 de ani, a fost abordat de patru persoane care au încercat să îi fure portofelul.
Bărbatul a opus rezistență, dar a fost lovit în cap cu o sticlă. Agresorii au fugit, iar românul a fost găsit de trecători și este internat în Spitalul „Loreto Mare” din Napoli.
Medicii au anunțat că victima este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de zece zile de îngrijiri medicale.