Ucraina îndeamnă UE să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei
„Trebuie menținută opțiunea unor noi sancțiuni”, a declarat ambasadorul Ucrainei la UE, Constantin Ielisiev.
„Rusia continuă jocul, încercând să creeze un paravan de fum în estul Ucrainei”, a adăugat diplomatul ucrainean.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, se va deplasa la Bruxelles săptămâna viitoare, la reuniunea Partidului Popular European, unde se va întâlni cu noul președinte al Consiliului European, Donald Tusk.
Potrivit unor surse, Poroșenko nu va participa la reuniunea șefilor de stat și de guvern din țările UE, unde se va discuta despre criza ucraineană.