Ucraina pune armata pe primul plan
„Preconizăm să ca în 2015 să chemăm 40.000 de oameni și să formăm 10.500 de persoane care vor lucra pe bază de contract”, a declarat Stepan Poltorak într-o intervenție în Parlamentul ucrainean.
După ce a renunțat la serviciul militar obligatoriu în octombrie 2013, Ucraina a revenit la acest sistem în mai, după două luni de la anexarea Crimeei de către Rusia și în contextul luptei împotriva rebeliunii separatiste proruse în estul țării, susținute militar de Rusia potrivit Kievului.
În 2013, Ucraina a recrutat cel puțin 25.000 de persoane.
Ministrul a anunțat că bugetul alocat forțelor armate se va dubla în 2015 și va atinge suma de 50 de miliarde de grivne (2,4 miliarde de euro).
Poltorak a adăugat că numărul militarilor va crește anul viitor la 250.000, față de 232.000, cât este în prezent, și că vor fi create noi unități, inclusiv „forțe însărcinate cu operațiuni speciale”.
În 2013, forțele armate ucrainene numărau 130.000 de oameni.
Conflictul armat din estul țării s-a soldat cu peste 4.300 de morți de la jumătatea lui aprilie, când a început, potrivit ONU.