UE a aprobat eliminarea vizelor pentru cetățenii ucraineni

Publicat: 06 04. 2017, 15:40
Actualizat: 18 04. 2018, 15:05

„În condițiile noii legi, cetățenii din Ucraina care dețin un pașaport biometric vor putea să pătrundă în spațiul UE fără viză pentru o perioadă de 90 de zile, într-un interval de 180 de zile, pentru turism, pentru a vizita rude sau prieteni, sau în scopuri de afaceri, dar nu și pentru a lucra. Exceptarea de la viză se aplică în toate țările UE, cu excepția Irlandei și Marii Britanii, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Scutirea de viză este un alt mesaj puternic că Ucraina este un partener cheie pentru Uniunea Europeană, prin Parteneriatul Estic”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Călătoria fără viză pentru cetățenii ucraineni a fost aprobată cu 521 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă și 36 de abțineri.

Consiliul Uniunii Europene urmează să discute noua legislație în luna iunie.

„Îi felicit pe toți cei care au făcut tot posibilul în acest scop. Și felicit poporul ucrainean, este o victorie a Ucrainei!”, a declarat președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, în cadrul Forumului de Securitate de la Kiev, citat de agenția Interfax.