UE a aprobat primul vaccin anti-Covid pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani. Când ar putea începe vaccinarea acestora în România
Agenția de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a aprobat, joi, administrarea vaccinului anti-coronavirus Pfizer/BioNTech pentru copii cu vârste între 5 și 11 ani, relatează Reuters.
În urma deciziei de joi, vaccinul Pfizer-BioNTech a devenit primul ser anti-COVID-19 care a fost autorizat în Uniunea Europeană pentru această grupă de vârstă.
Experţii dintr-un comitet din cadrul EMA „au recomandat aprobarea extinderii de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty pentru a include şi copiii între cinci şi 11 ani”, a precizat agenţia europeană într-un comunicat.
Pfizer/BioNTech au anunțat că eficacitatea vaccinului lor este de 90,7%, conform testelor clinice pentru grupa de vârstă menționată. Anterior, EMA a autorizat administrarea vaccinului pentru copii cu vârste între 12 și 17 ani, în luna mai, scrie Reuters.
Comisia Europeană urmează să aprobe la rândul ei în mod oficial decizia anunţată joi de EMA, însă această procedură este considerată o formalitate.
În Uniunea Europeană, vaccinul Pfizer-BioNTech era autorizat până acum doar pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani. Serul a fost autorizat pentru copiii cu vârste mai mari de cinci ani în Israel şi în Statele Unite.
Când ar putea începe vaccinarea copiilor în România
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a început pregătirile logistice pentru administrarea vaccinului la copii și pentru optimizarea platformei de programare, declara recent coordonatorul campaniei de vaccinare din Români, Valeriu Gheorghiță.
Vor fi trei posibilități de vaccinare: în cabinetele organizate în centrele adresate populației generale, în centrele din unitățile sanitare și în cabinetele de medicină de familie.
Momentul când va începe efectiv vaccinarea ține de livrarea dozelor, mai susține colonelul Gheorghiță. În platforma naţională de programare, la fiecare centru de vaccinare, se va menţiona dacă se pot administra şi vaccinuri pentru grupa de vârstă 5-11 ani.
„Probabil că vom asocia către fiecare centru, pe hartă, un icon care să identifice această posibilitate, de administrare la copii, şi, de asemenea, centrul în sine va fi redenumit astfel încât pentru populaţie să fie uşor de identificat şi de efectuat programarea”, afirma medicul.