Prima pagină » Știri externe » UE a semnat acord de parteneriat STRATEGIC cu Japonia, în contextul provocărilor Chinei și Rusiei /Borrell: „Trăim într-o lume foarte periculoasă”

UE a semnat acord de parteneriat STRATEGIC cu Japonia, în contextul provocărilor Chinei și Rusiei /Borrell: „Trăim într-o lume foarte periculoasă”

Uniunea Europeană a semnat un Acord de parteneriat strategic cu Japonia, în eforturile de intensificare a relațiilor în materie de securitate, pe fondul amplificării tensiunilor globale, a declarat, vineri, la Tokyo, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Josep Borrell a semnat la Tokyo, împreună cu ministrul japonez al Apărării, Takeshi Iwaia, Tratatul de Parteneriat în materie de Securitate și Apărare UE-Japonia.

”Trăim într-o lume foarte periculoasă, într-o lume în care se accentuează rivalitățile, problemele climatice și amenințările cu războaie. Există un singur antidot la această situație globală marcată de provocări: parteneriatele și prieteniile durabile”, a declarat Josep Borrell în conferința de presă de la Tokyo.

”Japonia este unul dintre partenerii noștri foarte apropiați în regiunea Indo-Pacifică. Relațiile bilaterale dintre Japonia și Uniunea Europeană nu au mai fost niciodată atât de puternice. Dar pot fi încă îmbunătățite. Sunt foarte mulțumit să fiu încă o dată aici, în Japonia, pentru prima reuniune a Dialogului Strategic în virtutea Acordului de Parteneriat Strategic UE-Japonia, ratificat recent”, a subliniat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Borrell a notat că zona Asia-Pacific are o importanță strategică tot mai mare în noul context geopolitic, marcat de ascensiunea Chinei și de războiul Rusiei cu Ucraina.

”Deschidem astăzi un nou capitol în relațiile noastre. Un nou capitol care nu vizează comerțul și economia, ci securitatea și apărarea. Sunt foarte bucuros să fiu aici cu ministrul Takeshi Iwaya pentru a anunța definitivarea acestui parteneriat pentru apărare între UE și Japonia. Este primul acord de acest tip semnat cu o țară din zona Indo-Pacifică”, a subliniat Borrell.

La rândul său, Takeshi Iwaia, ministrul japonez al Apărării, a evidențiat importanța menținerii ordinii internaționale bazate pe reguli, în contextul provocărilor generate de Rusia, China și Coreea de Nord.

”Salutăm vizita Înaltului reprezentant al UE, Josep Borrell, în Japonia. Japonia și UE sunt parteneri strategici și colaborează pentru menținerea și consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli și pentru abordarea provocărilor cu care se confruntă comunitatea internațională”, a subliniat ministrul nipon al Apărării.

Foto: Profimedia

Cjtește și:

KREMLINUL anunță că urmărește atent scrutinul prezidențial din Republica Moldova, dar nu se va implica

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și