UE a semnat PARTENERIAT de securitate cu Republica Moldova /Borrell: ”Este prima țară, vor urma multe altele”

Publicat: 21 05. 2024, 19:02
Actualizat: 21 05. 2024, 19:31

This browser does not support the video element.

Uniunea Europeană a semnat, marți, un parteneriat de securitate cu Republica Moldova, în cadrul avansării relațiilor de cooperare în sensul integrării europene a țării, pe fondul provocărilor generate de Rusia.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu premierul moldovean, Dorin Recean, în cadrul Consiliului de asociere UE-Republica Moldova.

”Am discutat despre modalitățile de abordare a provocărilor comune de securitate și despre intensificarea rezilienței Republicii Moldova”, a afirmat Josep Borrell.

”Republica Moldova a devenit astăzi prima țară care semnează un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană. Este prima țară, vor urma multe altele, pentru a crea o rețea de prieteni și pentru a construi un parteneriat puternic de securitate și apărare. Va exista o cooperare din ce în ce mai intensă în diverse domenii, de la securitatea cibernetică la contracararea riscurilor hibride, a dezinformării, vor fi exerciții de antrenament, vor fi create capabilități, vor apărea noi domenii de cooperare”, a precizat Borrell, pledând pentru avansarea relațiilor cu Chișinăul.

”Vreau să încurajez Guvernul Republicii Moldova să acționeze astfel încât toți cetățenii să aibă beneficii tangibile de pe urma procesului integrării europene”, a subliniat Borrell, cerând și eforturi pentru respingerea provocărilor de securitate generate de Rusia.

Premierul Dorin Recean a salutat avansarea cooperării cu Uniunea Europeană.

”Am participat la a opta reuniune a Consiliului de Asociere, prima reuniune după decizia istorică a Consiliului European cu privire la începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova. În acest timp, am avansat cooperarea pe absolut toate palierele. Astăzi, am vorbit deschis despre aspecte practice, reale și decisive, tangibile și legate de negocierile de aderare”, a subliniat Recean.

Uniunea Europeană a acordat anul trecut Republicii Moldova și Ucrainei statut de candidate pentru integrare, iar negocierile formale de aderare au început acum câteva luni.

Foto: Profimedia

Citește și:

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu