UE a suspendat finanțarea pentru Republica Moldova până la formarea unui nou guvern
This browser does not support the video element.
„Decizia noastră pentru acest moment este să suspendăm suportul bugetar. Uniunea Europeană își dorește să vadă, cât mai curând, o coaliție de guvernare la Chișinău, iar noul Guvern va trebui să contacteze imediat Fondul Monetar Internațional pentru a solicita un nou acord de finanțare. În acest moment, așa cum se știe deja, ținem cont de două aspecte: de criza bancară și de stabilitatea macrofinanciară a țării”, a declarat Pirkka Tapiola, potrivit Jurnal de Chișinău.
Ministrul moldovean al Finanțelor, Anatol Arapu, a declarat că, pentru anul 2015, Uniunea Europeană a prevăzut pentru Republica Moldova o finanțare de 40,7 milioane de euro.
Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, și-a anunțat demisia la 12 iunie, pe fondul unei anchete privind presupusa falsificare a unei diplome de studii.
Anunțul a venit în timp ce președintele Klaus Iohannis și cel al Moldovei, Nicolae Timofti, susțineau o conferință de presă comună la Suceava.
Șeful statului a spus că salută rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova, care reconfirmă sprijinul pentru forțele pro-europene, adăugând că speră în formarea rapidă a unui nou guvern.
Iohannis l-a felicitat pe Timofti pentru modul în care au fost organizate alegerile locale din Republica Moldova.
„Salutăm modul democratic în care s-au desfășurat alegerile locale, votul reconfirmând clar sprijinul pentru forțele pro-europene”, a spus Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută alături de Nicolae Timofti, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
El și-a exprimat speranța că la Chișinău va fi format un guvern cât mai curând, în urma demisiei premierului Chiril Gaburici, și a subliniat că, în actualul context regional, întârzierile nu sunt benefice, iar „acestea nu sunt așteptările României sau ale cetățenilor europeni, ci ale cetățenilor din Republica Moldova”.
„România sprijină ferm și acordă ajutor continuu pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a avut întotdeauna o atitudine deschisă față de Chișinău. (…) Sprijinul este pentru cetățenii Republicii Moldova, nu pentru anumite persoane”, a declarat președintele Klaus Iohannis.