UE acceptă acordul financiar de principiu privind restanțele Marii Britanii. Câte zeci de miliarde de euro ar trebui să plătească Londra

Publicat: 30 11. 2017, 20:58
Actualizat: 25 03. 2019, 20:19

„Oferta oficială nu a fost prezentată, dar, neoficial, s-a ajuns la un acord care va fi bun dacă nu va suferi modificări de ultim moment la cererea vreunei părți”, a declarat un funcționar UE sub protecția anonimatului.

Marea Britanie a asumat angajamentul de a suporta partea sa de contribuții bugetare. „Este vorba de un acord care conține cota bugetară suportată de Marea Britanie și domeniile”, a precizat oficialul citat.

În urmă cu două zile, surse politice britanice și europene afirmau că Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu pe tema obligațiilor financiare pe care Londra le are de achitat în contextul Brexit.

Marea Britanie are de achitat obligații financiare aferente apartenenței la Uniunea Europeană. Potrivit diverselor estimări, suma este cuprinsă între 60 și 100 de miliarde de euro.

Surse politice britanice și comunitare au declarat pentru cotidianul The Telegraph că negociatorii celor două părți au ajuns la un acord de principiu în urmă cu câteva zile. Un anunț oficial va fi făcut săptămâna viitoare de premierul Marii Britanii, Theresa May, care va avea o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul The Telegraph și de Financial Times, Marea Britanie va asuma obligații financiare de 100 de miliarde de euro, dar, în funcție de metodologia de calcul, aplicată activităților desfășurate de-a lungul a zeci de ani, Londra va plăti între 45 și 55 de miliarde de euro.

În luna decembrie, liderii Uniunii Europene vor decide dacă negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit vor putea trece la etapa viitoarelor relații bilaterale. Bruxellesul așteaptă progrese în discuțiile pe tema obligațiilor financiare ale Londrei, dar și în cazul situației imigranților europeni aflați pe teritoriul britanic și al frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, și Irlanda, stat UE.