Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut acest anunț într-un discurs pe care l-a susținut la Dublin, alături de premierul irlandez Leo Varadkar, subliniind că, de acum înainte, negocierile vor pune pe primul loc interesele Irlandei și că „riscul de a destabiliza acesta proces fragil trebuie evitat cu orice preț”.
„Știm în aceste momente că guvernul de la Londra respinge o graniță vamală întinsă către Marea Irlandeză, la fel ca și în cazul pieței unice europene și a uniunii vamale”, a transmis președintele Consiliului. „Trebuie să respectăm această poziție, dar, în egală măsură, ne așteptăm ca Regatul Unit să propună o soluție speecifică și realistă pentru a evita tensiuni pe această temă. Atât timp cât Marea Britanie nu prezintă această soluție, este foarte greu să ne imaginăm că s-ar putea produce un progres substanțial în negocierile pentru Brexit. Dacă la Londra cineva presupune că negocierile vor avea în vedere alte probleme înaintea chestiunii irlandeze, atunci răspunsul meu este: mai întâi Irlanda”, a mai spus Tusk.
Negociatorii părții britanice au pus destul de mari presiuni către deplasarea discuțiilor la subiectul comerțului și au sperat ca acest lucru să se și întâmple după întâlnirea din luna martie a Consiliului European, dar ultimatumul lui Tusk sugerează că s-ar putea produce și alte întârzieri. UE susține că o înțelegere de retragere a Marii Britanii din UE trebuie să fie negociată până în octombrie, pentru a da suficient timp de ratificare a acordului înaintea retragerii oficiale din blocul comunitar care se va produce în martie 2019.
„Trebuie să recunoaștem decizia democratică luată de britanici în 2016, și anume ieșirea din Uniune, la fel cum trebuie să recunoaștem și decizia democratică luată de Irlanda în 1998, cu toate consecințele sale”, a argumentat Tusk, referindu-se la „Good Friday Agreement” și făcând aluzie la retorica folosită de susținătorii Brexit.
Cele 27 de state ale UE au garantat Marii Britanii un progres suficient pentru a trece la următoarele faze ale negocierilor, mai ales după discuțiile din decembrie, atunci când britanicii și-au luat angajamentul să evite o abordare ostilă Irlandei, ca parte a unui tratat comercial mai amplu. În acest context, ultimatumul lui Tusk ar putea însemna că discuțiile nu vor trece la etapa următoare nici după luna martie.