UE cere Turciei măsuri urgente pentru oprirea imigranților
„Actualul plan de acțiune a fost aprobat în urmă cu mai multe luni și tot nu vedem o scădere semnificativă a numărului de refugiați”, a declarat Johannes Hahn, citat de site-ul agenției Reuters.
„Turcia poate să implementeze măsuri suplimentare, nu am dubii. Nu există scuze pentru lipsa patrulelor în zona coastelor de vest și pentru refuzul cooperării cu Grecia”, a spus comisarul UE.
Turcia trebuie să arate rezultate concrete înaintea summitului UE din 18-19 februarie, a insistat oficialul UE.
Aproximativ 60.500 de imigranți extracomunitari au ajuns în ianuarie în Grecia, venind pe mare din Turcia.