UE, rezervată în ceea ce privește eliminarea vizelor pentru turci
Liderii UE și reprezentanții Turciei au ajuns luni la un acord de principiu care prevede limitarea plecărilor imigranților extracomunitari spre Uniunea Europeană în schimbul eliminării vizelor pentru cetățenii turci și al accelerării negocierilor pentru integrarea europeană.
Însă oficiali UE cred că Turcia, care are o populație de 75 de milioane de locuitori, îndeplinește doar jumătate dintre cele 70 de criterii tehnice pentru liberalizarea regimului de călătorii în spațiul comunitar.
„Este extrem de dubios că Turcia, care tocmai a preluat controlul asupra unui ziar critic, prezintă o listă de revendicări după doar trei zile și s-ar aștepta ca solicitările să îi fie și onorate. Oare Uniunea Europeană renunță la propriile valori?”, a declarat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner.