UE se îndreaptă spre „o Europă federală” ca alternativă la criză – ministru spaniol
Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo a afirmat marți că statele din Uniunea Europeană (UE) se îndreaptă către o Europă federală, ca alternativă la criza economică ce afectează zona euro, relatează AFP.
„Suntem în pragul unor schimbări calitative în cadrul Uniunii Europene”, a declarat acesta într-o conferință de presă, în timpul unei vizite de 24 de ore în capitala statului Peru, „când opțiunile sunt de a regresa sau de a face saltul către o Europă federală”.
Garcia-Margallo a subliniat că este convins că „suntem într-un moment al reașezării bazelor Uniunii economice și monetare”.
El a declarat că cele 17 state din zona euro travesează un moment dificil și a subliniat că „păcatul originar al zonei euro este de a avea o monedă comună, dar nu și o bancă centrală care să acționeze ca un creditor în ultimă instanță”.
El și-a exprimat regretul față de lipsa unui „Guvern economic care să fie capabil să reducă diferențele dintre statele care formează zona euro”.
Dacă ar exista o uniune bancară și bugetară, s-ar termina cu „dezechilibrele macroeconomice care fac coabitarea mai dificilă”, a apreciat acesta, insistând pe importanța unei „integrări politice”.
În timpul vizitei, ministrul spaniol a discutat cu președintele statului Peru, Ollanta Humala, și ministrul de Externe, Rafael Roncagliolo.
Garcia-Margallo, care din Lima va pleca spre Ecuador, a subliniat că Peru „este o destinație privilegiată a investitorilor spanioli”.