UE și China încearcă depășirea disensiunilor în domeniul digital / Beijingul, îndemnat să asigure un mediu de reglementare ”corect”

Publicat: 18 09. 2023, 16:35

Uniunea Europeană și China au stabilit, luni, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Beijing, intensificarea cooperării în domeniul digital, în eforturile de a depăși disensiunile în privința reglementărilor și de a asigura standarde corecte în tehnologia informațională, inclusiv în cazul sistemelor de inteligență artificială.

Comisia Europeană a anunțat, luni, că la Beijing a avut loc a doua reuniune privind Dialogul UE-China în domeniul digital. Reuniunea a fost coprezidată de Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, și de Zhang Guoqing, vicepremier al Chinei, concentrându-se pe ”aspecte centrale” legate de funcționarea platformelor digitale și aplicarea reglementărilor în materie de date în domeniul tehnologiei informaționale, în mod specific în cazul softurilor de inteligență artificială, a schimbului de date la nivel industrial, siguranței produselor comercializate online și în sectorul cercetării și inovației.

La reuniune a participat prin videoconferință și Didier Reynders, comisarul UE pentru Justiție și Drepturile Consumatorilor.

UE cere Chinei să asigure un mediu de afaceri ”corect” în domeniul digital

”Ambele părți au făcut schimb de opinii despre inteligența artificială. Comisia Europeană a prezentat evoluțiile în privința implementării Legii Inteligenței Artificiale și a evidențiat importanța utilizării în mod etic a acestei tehnologii prin respectarea totală a drepturilor universale ale omului, în contextul recentelor rapoarte ale Națiunilor Unite.

Comisia Europeană și-a reafirmat susținerea pentru standardele globale și interoperabile în domeniul Tehnologiilor Informaționale și de Comunicații, îndemnând autoritățile chineze să asigure un mediu de afaceri corect și bazat pe reciprocitate în domeniul digital”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

De asemenea, Comisia Europeană a exprimat ”preocupări” privind ”dificultățile” pe care le întâmpină companiile europene pe piața din China în utilizarea datelor industriale, după implementarea recentelor reglementări. Discuțiile bilaterale vor continua, cu obiectivul identificării unor ”soluții concrete”. Comisia Europeană a oferit explicații privind aprobarea sa în sensul reducerii riscurilor prin intermediul Strategiei Europene de Securitate Economică, care constă în atenuarea riscurilor în rețelele internaționale de aprovizionare, în infrastructurile esențiale și în materie de siguranță tehnologică.

În plus, Comisia Europeană și Beijingul au salutat semnarea Planului de Acțiune privind securitatea produselor vândute online. Planul prevede intensificarea cooperării între Comisia Europeană și Administrația Generală a Vămilor din China, în sensul accelerării schimburilor de informații privind produsele nesigure vândute online și privind actualizarea reglementărilor.

Vera Jourova: ”Trebuie să intensificăm dialogul în domeniile în care avem disensiuni”

”Astăzi, am avut o discuție directă cu China asupra aspectelor cruciale ale politicilor noastre în domeniul digital și al tehnologiei. Vrem să cooperăm acolo unde putem pentru a obține progrese substanțiale. Astăzi, am făcut și un pas important în sensul protecției consumatorilor. Și trebuie să intensificăm dialogul în domeniile în care avem disensiuni. Nu putem rezolva preocupările și punctele de vedere diferite într-o singură zi, dar vom menține dialogul în problemele digitale, care sunt fundamentale atât pentru economiile, cât și pentru societățile noastre”, a declarat, cu ocazia reuniunii, Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Valori și Transparență.

Thierry Breton, comisarul european pentru Piața Internă, a notat că UE și China au ”abordări și sisteme diferite” în materie de inteligență artificială, gestionarea datelor și active digitale.

”Uniunea Europeană este un continent deschis, dar în termenii noștri. Reuniunea de astăzi este o oportunitate de a prezenta setul nostru complet de reguli în domeniul digital. Cerem și o reciprocitate mai mare, pentru a le permite companiilor europene să aibă acces pe piața chineză. În acest sens, am stabilit și relansarea dialogului în domeniul tehnologiei informaționale și a telecomunicațiilor”, a subliniat Thierry Breton.

Foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI:

LISTA GIGANȚILOR din tehnologie care vor avea de respectat reguli mai stricte în UE. Comisia va monitoriza punerea în aplicare a obligațiilor

Comisia Europeană face investigații antisubvenție privind EV-urile din China, dar păstrează liniile de comunicare deschise cu Beijingul