UE și SUA, prima întâlnire după anunțul lui Trump privind taxele la oțel și aluminiu
Uniunea Europeană, Statele Unite și Japonia au stabilit în decembrie 2017, în cursul unei reuniuni a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) desfășurată în Buenos Aires, să colaboreze pentru contracararea politicilor care au alimentat producția excesivă de oțel.
„Reuniunea de sâmbătă constituie o continuare a discuțiilor lansate în Buenos Aires. Este planificată de multe săptămâni”, a declarat un oficial din cadrul Comisiei Europene citat de site-ul agenției Reuters.
„Sigur că circumstanțele s-au modificat semnificativ de la programarea acestei întrevederi. Direcția acestei cooperări la nivel trilateral a fost pusă sub semnul întrebării, ținând cont de evoluțiile din ultima săptămână”, a explicat oficialul UE.
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să impună joi sau vineri taxe vamale suplimentare la importurile de oțel și aluminiu, o măsură criticată dur de Uniunea Europeană, care a amenințat cu măsuri de retorsiune.