UE vrea ca SUA și Canada să primească mai mulți refugiați
Uniunea Europeană așteaptă asistență suplimentară din partea Statelor Unite și Canadei în problema refugiaților, afirmă Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Migrație, în contextul ascensiunii populismului și xenofobiei în Europa, informează site-ul publicației The Wall Street Journal.
Peste 60 de milioane de persoane solicită statut de refugiat la nivel global, a declarat Dimitris Avramopoulos într-un interviu acordat înaintea reuniunii ONU pe teme refugiaților și imigranților.
„Este vorba de refugiați, astfel că este o problemă care trebuie abordată la nivel mondial. Uniunea Europeană a făcut mult, dar încă nu am rezolvat”, a afirmat Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Migrație, Afaceri Interne și Cetățenie.
Oficialul UE a declarat că așteaptă angajamente privind primirea mai multor refugiați „nu doar din partea Administrației SUA, ci și din partea Canadei și a altor țări mari de pe continentul american”.
„Răspunsul favorabil al canadienilor este un exemplu. Înțeleg că imigrația este o problemă internă în Statele Unite în acest moment, în contextul campaniei electorale. Sper că după alegeri vom găsi o modalitate de a coopera cu Administrația americană în această privință”, a subliniat Avramopoulos.