UE vrea să prelungească sancțiunile impuse Rusiei

Publicat: 20 05. 2016, 07:58

„Șefii de stat și de guvern au condiționat anularea sancțiunilor impuse Rusiei de implementarea deplină a Acordului de la Minsk. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Federica Mogherini într-un interviu acordat publicației germane Die Welt.

„Au existat întotdeuna diverse opinii privind unele elemente ale politicii sancțiunilor. Probabil că situația va rămâne aceeași. Ceea ce este important este menținerea unității și luarea decizilor în comun”, a explicat Mogherini, precizând că ar putea fi prelungite sancțiunile impuse Rusiei în domeniul energiei, finanțelor și apărării.

Uniunea Europeană, Statele Unite și Canada au impus Rusiei sancțiuni economice, politice și diplomatice pentru anexarea regiunii ucrainene Crimeea, în 2014, și pentru implicarea în conflictul separatist din estul Ucrainei.